Viata nu are un rost. Toti cautam si ii gasim unul propriu si daca nu il gasim, faurim unul cumva. Ce rost ar avea ca toata lumea sa traiasca pentru acelasi lucru? Sa ne luptam cu cele mai mari temeri ca toti sa ajungem la acelasi rezultat? Si o sa-mi spui cu-n zambet pe fata ca de data asta gresesc, toti murim. Dar eu iti voi spune ca nu e adevarat. Moartea nu e un rezultat, moartea e o tranzitie! Inainte sa mori, acolo, undeva, se trage o linie si e constatat daca ti-ai gasit rostul in viata. Al tau pentru ca e viata ta. Nu e viata lui sau a ei, e doar viata ta si de aia ai nevoie de rostul tau. Vei mai urca o treapta sau vei cobori una? Unde vei fi dupa viata asta?
Si daca tot zic de viata si de rost, o sa zic si de rostul tristetii. Tristetea e atat de importanta in viata noastra. Nu trebuie sa fi un om nebun sa iti dai seama de asta, trebuie sa constientizezi ca cea mai pura stare pe care suntem capabili sa o simtim e tristetea. Si face lucruri bune din noi. Scriem, compunem, desenam. E mult mai multa emotie intr-o poezie trista decat intr-una vesela. Crudul adevar. Si da, spun ca tristetea e cea mai pura pentru ca atunci cand suntem tristi parca totul e trist dar spre exemplu, cand suntem bucurosi va exista in permanenta elementul de tristete. Tristetea ne face oameni!
De ce zic de tristete si nu de bucurie? Fericirea e mai complexa iar, fericirea pura nu poate fi dobandita. Zambim sau radem, ne simtim bine sau ne simtim excelent, dar niciodata nu o sa fie pur. Poate o secunda sau doua cand nu constientizam tot decorul, dar doar atat. Dar fericirea e importanta, fara fericire nu ar mai fi tristete iar, fara tristete, nu ar mai fi sentimentul pur, arta.
Toate se leaga intre ele. Viata nu este decat un mare lant care se-ntinde pe mii si mii de kilometrii si poate la kilometrul x e apusul tau si tot la kilometrul x e rasaritul meu. Cine stie..
