Anxietate

ANXIETÁTE s. f. Stare de neliniște, de așteptare încordată, însoțită de palpitații, jenă în respirație etc., întâlnită în unele boli de nervi. [Pr.: -xi-e-] – Din fr. anxiété, lat. anxietas, -atis. DEX '98

Clar ceva nu e bine.
Cu mine,
Cu lumea,
Cu toti si toate,
In special cu mine.
Cand e vorba de ceva care nu functioneaza normal clar este vorba despre mine.
As vrea sa scriu despre atat de multe lucruri acum dar nu sunt in stare sa scriu nici macar despre unul.
Nu stiu ce e cu mine. Nu stiu ce e cu starea asta de anxietate. Asa, din senin.
Si iar ma mint singura pentru ca stiu prea bine ca din ceva e provocata, ba chiar, din mai multe. La mine clar invatul nu are si dezvat.
Simt o presiune enorma in fiecare vena si parca fiecare muschi din corpul meu vrea sa plece in alta directie. Sa plece!
Am nevoie de liniste.
Stau si ma uit pe fereastra si parca tot astept momentul in care se va face o liniste de mormant.
Nu masini.
Nu caini.
Nu pisici.
Nu nimic!

Vreau sa plec si sa ma intorc. Vreau sa ma plimb si sa stau. Vreau nimic si tot. 

Tot si nimic.

Sincer vorbind, as bea o cafea. Bine, nu m-ar ajuta deloc in momentul dat, dar totusi..

Blogul asta devine din ce in ce mai mult consilierul meu. Eu scriu, el "ma asculta". As vrea sa il fac privat, dar nu am habar cum. Oricum, cui i-am spus de blog stie cum sunt iar, celui ce intra aici din pura intamplare, scuzele mele.

Azi am avut timp.

M-am uitat astazi mai mult de jumatate de ora la o pictura ca sa o inteleg. Si cu cat o intelegeam mai mult cu atat o intelegeam mai putin. Probabil si daca ma mai uitam inca jumatate de ora sau inca o ora as fi inteles la fel de mult si de putin in acelasi timp. 
Dar mi-a facut un bine. Astazi am inteles intr-adevar cum este viata. Da, este posibil maine sau peste un an sa o vad altfel. Sau nu. Cu cat vrei sa intelegi mai multe cu atat intelegi mai putine. Sunt atatea detalii in care te poti pierde exact ca un copil de mama lui. Mama e o constanta in viata ta, tu stii prea bine ca va fi acolo ori de cate ori ai nevoie si nu te pregatesti niciodata asa cum ar trebui pentru momentul in care nu o sa mai fie. Exact asa este si cu viata. Sunt momente in care ramai fara ea, conotativ vorbind. Momente in care toata perceptia si viziunea ta nu mai sunt deloc clare si habar nu ai unde esti si cum poti sa ajungi intr-un loc senin. Si nu esti pregatit. Recunoaste ca nu.  
Nu mai intelegi nimic si nu pentru ca nu vrei, ci pentru ca ai inteles prea mult.


Si cam asta e teoria mea din seara asta. Scurt si la obiect.

Monolog la ora tarzie

" Mai deschide si tu geamul ala putin! "

" De ce? Ti-e cald? "

" Cald, auzi tu. Poate asa mai iese mirosul asta de tristete in care te scalzi de cateva zile. "

" Ce? Ce tristete? Cu siguranta nu esti in apele tale. "

" Eu sunt, tu nu esti! Stai si iti plangi de mila de parca asta ar schimba ceva. Daca vrei sa faci ceva nu mai sta atat pe ganduri. Gandesti prea mult! "

" Iar ai inceput? Am zile mai bune si zile mai proaste, asa e tot omul, tot omul normal daca tot veni vorba. "

" Acum insinuezi ca eu nu sunt normal? Nu-mi vine sa cred. Mereu faci asa, mereu! Iti place sa dai vina pe mine pentru toate porcariile pe care le faci tu. Nu e corect sa stii! "

" Nu insinuez nimic si nici nu dau vina pe nimeni, nu am de ce. "

Vantul de seara se strecura prin geamul usor deschis in camera scufundata in tacere.

" Ce, gata? Ti-a pierit limbarita? Nu mai ai reprosuri? Asta ar fi o premiera! "

" Vezi,vezi cum iti place sa nu ma lasi in pace si sa-mi aduc aminte de tot si de toate! "

" Tu ai inceput.. ca de fiecare data. "

" Da, dar m-am oprit. M-am oprit pentru ca mi s-a facut mila de starea in care ai ajuns. Aveai planuri, aveai vise iar acum? Acum ai o perna sub cap care parca iti scoate toate gandurile din cap. Nu te mai recunosc! "

" Nu vezi ca nici tu nu stii ce vrei? Vorbesti de mine de parca cine stie cine ai fi tu. Acum cateva minute mi-ai zis ca uneori gandesc prea mult, acum imi spui ca nu mai gandesc. Inainte de toate, hotaraste-te ce vrei si dupa spune-mi si mie! "

" Parca suntem una si aceasi persoana. "

" Parca! "

" Bine ca nu au camere single la nebuni! "

Eu nu am talent, am sentimente!

Un om comun cu o viata banala, existenta fara rost. M-a lovit din nou. M-a lovit din nou starea aia nenorocita de "nu sunt buna de nimic".
Plec la mare.
Imi place la mare. Imi place sa am parul putin sarat si nisip pe picioare. Imi place sa stau pana dimineata si sa astept rasaritul, sa ma gandesc ca poate va veni candva o vreme mai buna. Ca poate e cineva acolo care doar daca se uita la mine isi va da seama ca nu sunt bine si sa o sa ma intrebe sincer ce fac si ca nu, nu o sa se astepte sa ii spun bine.
M-au coplesit toate rolurile astea.
In fiecare zi pretinde ca esti bine si cine stie, poate asa o sa fie. Pe naiba! Nu e niciodata bine.
Nu, daca nu intelegi ce citesti nu e vina ta, ce scriu eu aici chiar nu are niciun sens. Sunt doar sentimente. Mai bine spus frustrari.
Eu nu am talent, am sentimente!