10 randuri

Sunt momente care iti vor ramane intiparite in memorie pentru o viata. Sunt clipe in care simti cum atigi limitele vietii si nimic nu le poate egala. Dupa ele, agonie! Simti un sfarsit. Un sfarsit amar pe care il meriti. Monotonia zilnica are sa-ti creeze senzatia de involutie.

***

Ai fost undeva in varf. Ai vazut toata lumea. Ai avut toata lumea. Cand o sa o mai vezi din nou? Cand o sa o mai ai din nou? " Curand copile, curand. " iti sopteste o voce numai de tine stiuta. Si vrei sa vina mai repede ziua aia blestemata cand vei fi din nou regele sau regina taramului tau.

***

Totul se va sfarsi la fel, intr-o agonie amara. Ai avut din nou tot si ai pierdut. Te trezesti a doua zi de dimineata cu gandul la urmatoarea zi, urmatoarea zi cand totul va fi al tau. " Poate maine. " iti sopteste aceasi voce numai de tine stiuta.

Si ploua cu idei II

Viata nu are un rost. Toti cautam si ii gasim unul propriu si daca nu il gasim, faurim unul cumva. Ce rost ar avea ca toata lumea sa traiasca pentru acelasi lucru? Sa ne luptam cu cele mai mari temeri ca toti sa ajungem la acelasi rezultat? Si o sa-mi spui cu-n zambet pe fata ca de data asta gresesc, toti murim. Dar eu iti voi spune ca nu e adevarat. Moartea nu e un rezultat, moartea e o tranzitie! Inainte sa mori, acolo, undeva, se trage o linie si e constatat daca ti-ai gasit rostul in viata. Al tau pentru ca e viata ta. Nu e viata lui sau a ei, e doar viata ta si de aia ai nevoie de rostul tau. Vei mai urca o treapta sau vei cobori una? Unde vei fi dupa viata asta?
Si daca tot zic de viata si de rost, o sa zic si de rostul tristetii. Tristetea e atat de importanta in viata noastra. Nu trebuie sa fi un om nebun sa iti dai seama de asta, trebuie sa constientizezi ca cea mai pura stare pe care suntem capabili sa o simtim e tristetea. Si face lucruri bune din noi. Scriem, compunem, desenam. E mult mai multa emotie intr-o poezie trista decat intr-una vesela. Crudul adevar. Si da, spun ca tristetea e cea mai pura pentru ca atunci cand suntem tristi parca totul e trist dar spre exemplu, cand suntem bucurosi va exista in permanenta elementul de tristete. Tristetea ne face oameni!
De ce zic de tristete si nu de bucurie? Fericirea e mai complexa iar, fericirea pura nu poate fi dobandita. Zambim sau radem, ne simtim bine sau ne simtim excelent, dar niciodata nu o sa fie pur. Poate o secunda sau doua cand nu constientizam tot decorul, dar doar atat. Dar fericirea e importanta, fara fericire nu ar mai fi tristete iar, fara tristete, nu ar mai fi sentimentul pur, arta.
Toate se leaga intre ele. Viata nu este decat un mare lant care se-ntinde pe mii si mii de kilometrii si poate la kilometrul x e apusul tau si tot la kilometrul x e rasaritul meu. Cine stie..

Si ploua cu idei

In seara asta mi-ai zis sa-mi scriu ideile undeva, intr-o zi mi se vor parea interesante. Nu am un loc mai bun de scris decat pe bucatica asta din sufletul meu.

Sunt atatea lucruri care raman nespuse desi nu este cazul. Nu stiu cu ce sa incep si nici cu ce sa termin. Probabil peste un an sau doi nu o sa mai fie asa. Nu vreau sa mai fiu asa. Vreau sa ma pot deschide ca o carte ori de cate ori consider necesar, fara pic de regret, fara de remuscare, fara de frica mai mult sau mai putin fondata ca intr-o zi tot, toti si toate se vor intoarce impotriva mea. Pana la urma este viata mea, am dreptul sa comit cate greseli si cate pacate pot duce. Spun destule, dar niciodata tot. Poate ca daca am aduna de ici si colo atunci am putea contura toata povestea. Si sa nu fiu inteleasa gresit, cand spun tot ma refer la totul ala care conteaza. Am prostul obicei sa povestesc lucruri mai putin importante doar pentru a nu fi nevoita sa spun intr-adevar ce conteaza.
doi oameni
gustul ala expirat
santajul emotional
palma nenorocita
elefanteii plati
linile rosii
barca aia
sfarsitul ala
sfarsitul celalalt
rasaritul.
Si simt o nevoie nenorocita sa le spun pe toate, de parca daca le spun dispar.. sau cel putin se amelioreaza. Intr-o zi, iti promit tie, suflet, ca am sa spun tot. Am sa spun tot si o sa fie bine. Ma macina multa. Ma macina multe acum si ma macina multe in permanenta. O sa rasara soarele si maine, dar daca nu o sa il mai vedem.. Mereu ma gandesc la sfarsit. La un capat general valabil. Pentru orice. De aici si anxietatea. Nu e o poveste trista, nici una vesela, este doar o poveste. Fiecare avem povestea noastra. Si cum am putea trai daca nu ar fi si de bine si de rau? Am trai fara emotii si atunci intr-adevar viata nu s-ar merita. Ca sa te bucuri mai intai de toate trebuie sa fi plans si ca sa plangi trebuie sa te fi bucurat. E o ciclicitate vesnica si ce e cel mai bine este ca sigur nu are sfarsit.

Nu am un loc mai bun de scris decat pe bucatica asta din sufletul meu. In seara asta mi-ai zis sa-mi scriu ideile undeva, intr-o zi mi se vor parea interesante.

Leapsa

1.Postează imaginea Liebster Blog Award.

2.Spune 11 lucruri despre tine ..

• Ador sa-mi incep diminetile cu o cafea buna si o tigara;
• Nu pretuiesc nimic mai mult ca o prietenie sincera;
• Ma atasez usor de persoanele din jurulul meu si-mi place sa cred ca la fel de usor ma pot detasa desi, stiu prea bine, ca nu e adevarat;
• As sta ore intregi pe o bancuta in parc, la o terasa sau oriunde, alaturi de prietenii mei ca sa putem purta discutii filozofice;
• Savurez vinul rose, imi place vinul alb si iubesc vinul rosu;
• Copacii fac parte din viata mea si-mi place;
• Cel mai mult ma deranjeaza sa nu stiu ceva sau sa nu pot afla;
• Concertele ma duc in my happy place desigur, stand forever front row;
• Imi bazez viata pe niste principii bine definite si pe care eu le consider sanatoase;
• Nu as schimba nimic din trecut si mi-as trai prezentul exact cum fac acum in orice situatie;
• Sunt un fericit nefericit si un nefericit fericit.

3.Raspunde la intrebarile adresate de cel care te-a nominalizat si formuleaza un set nou de 11 intrebari pentru cei pe care ii nominalizezi .
1. Ce varsta ti-ai da daca nu ai stii cati ani ai ?
Depinde de zi, uneori 2 jumate alteori 28.
2.Ce e mai rau sa esuezi sau sa nu incerci ?
Sa nu incerci.
3.Ce ati vrea sa deveniti cand veti fi mari ?
Criminolog ca meserie, artist ca hobby
4.Daca moneda nationala ar fi fericirea cat de bogat/a ai fi ?
Nu stiu foarte sigur.
5. Ai prefera sa fi un intelept stresat sau un prost fericit ?
Clar un intelept stresat.
6. Care e lucrul care l-ai dorit intotdeauna sa-l faci ? Ce te opreste ?
Pana acum am facut tot ce mi-am dorit si mi-a stat in putinta.
7. Descrieti-va in 3 cuvinte .
Spontana, creativa, sociabila.
8. Preferati sa cititi cartea sau sa va uitati la serial ?
Clar prefer sa citesc o carte, dar uneori un film e mai usor digerabil.
9.Ai animale de casa ?
3 pisici si le iubesc enorm.
10.Daca media de viata ar fi 40 , ti-ai trai viata diferit ?
40 mi se pare mult la stilul meu de viata, deci nu!
11.Daca cineva ti-ar oferi un miliard de dolari ai renunta la blogul tau ?
Blogul meu e parte din sufletul meu si nu concep ideea sa-mi vand nimic din suflet, oricare ar fi suma oferita.

Set de intrebari
1. Ce te face cel mai fericit?
2. Te consideri un om norocos?
3. Cu ce personaj din literatura te identifici la momentul dat si de ce?
4. Ce vicii ai si cum crezi ca iti influenteaza ele viata?
5. Ce admiri cel mai mult la cel mai bun prieten/cea mai buna prietena?
6. Unde si cum te vezi peste 10 ani?
7. Cine ti-a influentat cel mai mult viata pana cum?
8. Daca ai putea schimba orice la tine ce ai schimba?
9. Ce superputere ai vrea sa ai?
10. Care este anotimpul preferat si de ce?
11. Care este calitatea ta dominanta, dar defectul?

4.Nominalizeaza 11 persoane
Ca sa fiu asa, anti-wave, nu voi nominaliza pe nimeni si va voi lasa pe voi, cei care accesati blogul meu, sa luati aceasta leapsa daca vreti.

5.Mergi pe pagina lor și anuntă-i!

Pasul 4 nu-mi permite. 

Cam asta este tot. E primea mea leapsa pe blogosfera si sunt foarte mandra de ea. Aveti grija de voi!

Cu parere de rau..

Si-o sa-ncep cu-n sincer imi pare rau, pentru ca imi pare.
Imi pare rau ca nu am un indicator pe mine care sa te anunte ca am probleme. Si nu, cand spun probleme nu ma refer la nimic material, ma refer la psihic.
Sunt instabila pishica.
Da.
Am un inceput de bipolaritate,
imi place, dar nu-mi place pentru ca pana la urma imi place.
Ma prinde bine si un OCD
nu ca ar fi ceva rau in a aseza cartile in ordine alfabetica, dupa autor si titlu.
Ma tot bantuie si o depresie
si uneori plang fara motiv, aparent fara motiv.
Am si sechele si chiar multe,
sechele, nu schele ca pe santier.
Si totusi rad. Bine, asta poate sa fie un episod maniacal, mai stii.
Acum vreau asta si maine vreau aia.
Astazi sunt distanta si maine ma dau cu superglue.
Acum as vrea sa iti desenez un copac sau si mai bine, DOI. Doi copaci care sa-ti arate exact cum sunt. Cum sunt si cum am fost. Poate asa ar avea mai mult sens.
Si nu, nu vreau sa iti para si tie rau.
Asa sunt eu.
Tot ce vreau e sa stiu ca ma accepti asa cum sunt. Vreau sa stiu ca nu ai nevoie sa ma-mbraci in ceva frumos, sa ma dai cu niste ruj, sa-mi prinzi parul intr-o parte si sa pretinzi ca sunt "normala". Da, termenul "normal" e amibigu, dar ma refer la "normalul" ala superficial, "normalul" care multumeste majoritatea.
Sunt mult prea departe de "normal" incat si daca as vrea sa il gasesc nu am sanse. Si daca si tu te gandesti la GPS, gandim la fel, dar nu m-ar ajuta nici macar tehnologia asta moderna.

Ar fi cazul sa adorm. Somn usor!

Se intampla si de bine

Placebo - Where Is My Mind

Anxietate

ANXIETÁTE s. f. Stare de neliniște, de așteptare încordată, însoțită de palpitații, jenă în respirație etc., întâlnită în unele boli de nervi. [Pr.: -xi-e-] – Din fr. anxiété, lat. anxietas, -atis. DEX '98

Clar ceva nu e bine.
Cu mine,
Cu lumea,
Cu toti si toate,
In special cu mine.
Cand e vorba de ceva care nu functioneaza normal clar este vorba despre mine.
As vrea sa scriu despre atat de multe lucruri acum dar nu sunt in stare sa scriu nici macar despre unul.
Nu stiu ce e cu mine. Nu stiu ce e cu starea asta de anxietate. Asa, din senin.
Si iar ma mint singura pentru ca stiu prea bine ca din ceva e provocata, ba chiar, din mai multe. La mine clar invatul nu are si dezvat.
Simt o presiune enorma in fiecare vena si parca fiecare muschi din corpul meu vrea sa plece in alta directie. Sa plece!
Am nevoie de liniste.
Stau si ma uit pe fereastra si parca tot astept momentul in care se va face o liniste de mormant.
Nu masini.
Nu caini.
Nu pisici.
Nu nimic!

Vreau sa plec si sa ma intorc. Vreau sa ma plimb si sa stau. Vreau nimic si tot. 

Tot si nimic.

Sincer vorbind, as bea o cafea. Bine, nu m-ar ajuta deloc in momentul dat, dar totusi..

Blogul asta devine din ce in ce mai mult consilierul meu. Eu scriu, el "ma asculta". As vrea sa il fac privat, dar nu am habar cum. Oricum, cui i-am spus de blog stie cum sunt iar, celui ce intra aici din pura intamplare, scuzele mele.

Azi am avut timp.

M-am uitat astazi mai mult de jumatate de ora la o pictura ca sa o inteleg. Si cu cat o intelegeam mai mult cu atat o intelegeam mai putin. Probabil si daca ma mai uitam inca jumatate de ora sau inca o ora as fi inteles la fel de mult si de putin in acelasi timp. 
Dar mi-a facut un bine. Astazi am inteles intr-adevar cum este viata. Da, este posibil maine sau peste un an sa o vad altfel. Sau nu. Cu cat vrei sa intelegi mai multe cu atat intelegi mai putine. Sunt atatea detalii in care te poti pierde exact ca un copil de mama lui. Mama e o constanta in viata ta, tu stii prea bine ca va fi acolo ori de cate ori ai nevoie si nu te pregatesti niciodata asa cum ar trebui pentru momentul in care nu o sa mai fie. Exact asa este si cu viata. Sunt momente in care ramai fara ea, conotativ vorbind. Momente in care toata perceptia si viziunea ta nu mai sunt deloc clare si habar nu ai unde esti si cum poti sa ajungi intr-un loc senin. Si nu esti pregatit. Recunoaste ca nu.  
Nu mai intelegi nimic si nu pentru ca nu vrei, ci pentru ca ai inteles prea mult.


Si cam asta e teoria mea din seara asta. Scurt si la obiect.

Monolog la ora tarzie

" Mai deschide si tu geamul ala putin! "

" De ce? Ti-e cald? "

" Cald, auzi tu. Poate asa mai iese mirosul asta de tristete in care te scalzi de cateva zile. "

" Ce? Ce tristete? Cu siguranta nu esti in apele tale. "

" Eu sunt, tu nu esti! Stai si iti plangi de mila de parca asta ar schimba ceva. Daca vrei sa faci ceva nu mai sta atat pe ganduri. Gandesti prea mult! "

" Iar ai inceput? Am zile mai bune si zile mai proaste, asa e tot omul, tot omul normal daca tot veni vorba. "

" Acum insinuezi ca eu nu sunt normal? Nu-mi vine sa cred. Mereu faci asa, mereu! Iti place sa dai vina pe mine pentru toate porcariile pe care le faci tu. Nu e corect sa stii! "

" Nu insinuez nimic si nici nu dau vina pe nimeni, nu am de ce. "

Vantul de seara se strecura prin geamul usor deschis in camera scufundata in tacere.

" Ce, gata? Ti-a pierit limbarita? Nu mai ai reprosuri? Asta ar fi o premiera! "

" Vezi,vezi cum iti place sa nu ma lasi in pace si sa-mi aduc aminte de tot si de toate! "

" Tu ai inceput.. ca de fiecare data. "

" Da, dar m-am oprit. M-am oprit pentru ca mi s-a facut mila de starea in care ai ajuns. Aveai planuri, aveai vise iar acum? Acum ai o perna sub cap care parca iti scoate toate gandurile din cap. Nu te mai recunosc! "

" Nu vezi ca nici tu nu stii ce vrei? Vorbesti de mine de parca cine stie cine ai fi tu. Acum cateva minute mi-ai zis ca uneori gandesc prea mult, acum imi spui ca nu mai gandesc. Inainte de toate, hotaraste-te ce vrei si dupa spune-mi si mie! "

" Parca suntem una si aceasi persoana. "

" Parca! "

" Bine ca nu au camere single la nebuni! "

Eu nu am talent, am sentimente!

Un om comun cu o viata banala, existenta fara rost. M-a lovit din nou. M-a lovit din nou starea aia nenorocita de "nu sunt buna de nimic".
Plec la mare.
Imi place la mare. Imi place sa am parul putin sarat si nisip pe picioare. Imi place sa stau pana dimineata si sa astept rasaritul, sa ma gandesc ca poate va veni candva o vreme mai buna. Ca poate e cineva acolo care doar daca se uita la mine isi va da seama ca nu sunt bine si sa o sa ma intrebe sincer ce fac si ca nu, nu o sa se astepte sa ii spun bine.
M-au coplesit toate rolurile astea.
In fiecare zi pretinde ca esti bine si cine stie, poate asa o sa fie. Pe naiba! Nu e niciodata bine.
Nu, daca nu intelegi ce citesti nu e vina ta, ce scriu eu aici chiar nu are niciun sens. Sunt doar sentimente. Mai bine spus frustrari.
Eu nu am talent, am sentimente!

Paradox

Viata e o roata a norocului. Pierzi sau castigi, castigi sau pierzi. Cel mai interesant e ca le poti face pe amandoua. Uneori poti castiga si pierde in acelasi timp..

Eclipsă in mine

Aparent, nu pot dormii. Nu știu ce e cu mine .

Aș vrea să îmi bată Dracul la ușă și să țipe la mine. Să țipe să îmi revin și să merg mai departe. De ce aș trăi în trecut dacă mă doare? Parcă le-am înțeles odată. Ce vreau? Să le mai înțeleg și iar și iar doar ca să ce? Doar ca să mă doară și mai tare.
Și dacă ar veni Dracul i-aș spune să mă dezbrace. Să mă dezbrace de toate regretele și rușinile pe care le port.

Dar poate bate cineva la ușă și când deschid e Dumnezeu. Lui ce îi zic? Probabil să îmi dea o pătură. O pătură albă cu care să mă învelesc și să mă iert. Și să mă mângâie pe frunte, da, i-aș spune asta.
Mi-ar plăcea.

Și ce-ar fi dacă ar veni amândoi? Parcă-i și văd. Unul stând pe scaun, analizându-mă-n dezgust iar celalalt privind în gol pe geam.
Le-aș face o cafea.
Aș sta la un latte cu Dumnezeu și Dracu' și am vorbi. Am vorbi multe.

E prea târziu și tot ce pot să scriu sunt doar prostii.

Când tăcerea vorbește

Ceva s-a rupt și nici măcar tu nu știi exact ce, dar ai veșnica pretenție ca ceilalți să știe. 

Singurul lucru care îți mai aduce cât de cât pacea e noaptea, noaptea te liniștește. E târziu, luna e de mult pe cer iar tu te-ai stricat acum ceva vreme. Ai vrea un nou început? Ai vrea să schimbi ceva? Chiar ai schimba? Sunt atâtea întrebări și nici măcar pe sfert răspunsuri. Viața e o simplă hartă și sentimentele noastre sunt semne de circulație. Uneori sunt puse greșit, alteori lipsesc iar, de cele mai multe ori, nu sunt respectate. De ce? De ce nu respectăm ceva ce e menit să ne ajute? De ce nu ne respectăm sentimentele? De ce nu ne respectăm pe noi? Hmm, probabil din frică. În cazul ăsta, sunt cea mai mare fricoasă. Aș vrea să spun da și să spun nu, aș vrea să urlu ceea ce simt . Aș vrea să-mi tip bucuria și tristețea, dar mi-e prea teamă.  

Ne e teamă de noi înșine. Ce am putea clădi dacă ne-am lasă în voia ispitei? Dacă nu ne-ar păsa ce cred ceilalți sau mai bine, dacă ceilalți ne-ar accepta așa cum suntem? Cum ar fi, ca într-o dimineață să te trezești sigur pe tine și pe ce vrei? Nimic să nu îți stea în cale și să simți că lumea e a ta. Măcar într-o dimineață. Atât.    

 Aș vrea să îți spun cât de dor îmi e de tine. 

 Aș vrea să îți spun cât de mult te-am iubit.  

 Aș vrea să îți spun cât de mult te iubesc. 

 Aș vrea să îți spun cât de rău îmi pare că te-am rănit. 

 Aș vrea să îți spun cât de mult mă doare că m-ai rănit. 

 Aș vrea să îți spun.. Ție, ție nu îți spun nimic pentru că te-am uitat.  

Cât despre mine, mie aș vrea să îmi spun că sunt bine. Și atunci m-aș minți. Nu e ca și cum ar fi prima sau singură data când mă mint. Îmi place să mint. Reformulând: îmi place să mă mint.  

Îmi place să mă mint că într-o zi o să fie altfel.  

Îmi place să mă mint că o să fie mai bine și că o să îmi găsesc și eu locul meu. 

Îmi place să mă mint că mă voi ridica și voi fi mai puternică decât am fost vreodată.  

Minciunile au rostul lor, te țin mai tare.  

  

Inceput (din nou)

Omul nu este decât o intersecție a trei dimensiuni fundamentale: viața, moartea și iubirea . Însă norocos este cel căruia îi este îngăduit să o cunoască pe cea de-a patra : artă. Cea mai profundă expresie a creativității umane ce  îmbogățește ființa, aceasta dobandind însușiri complexe. Dar rasa umană rămâne definită de "calități" cum ar fi: egosimul, prostia, infatuarea si aroganța, totalitatea gesturilor determinate de acestea ducând la degradare morală.

 Profită în viața efemeră de arta infinită! 

 

 ______________________________________

Scriam asta acum 3 ani, pe un forum știut de puțini. Și azi citesc și-mi pare rău că mi-am pierdut arta. Da, din exterior probabil nu e artă, dar din interior este supremație. Fiecare are arta lui, unii o descoperă mai devreme și o pierd mai târziu, alții nu o descoperă niciodată iar alții, alții își aduc aminte din când în când de ea.

Mi-a fost dor să scriu, mi-a fost dor de arta mea.