Azi am avut timp.

M-am uitat astazi mai mult de jumatate de ora la o pictura ca sa o inteleg. Si cu cat o intelegeam mai mult cu atat o intelegeam mai putin. Probabil si daca ma mai uitam inca jumatate de ora sau inca o ora as fi inteles la fel de mult si de putin in acelasi timp. 
Dar mi-a facut un bine. Astazi am inteles intr-adevar cum este viata. Da, este posibil maine sau peste un an sa o vad altfel. Sau nu. Cu cat vrei sa intelegi mai multe cu atat intelegi mai putine. Sunt atatea detalii in care te poti pierde exact ca un copil de mama lui. Mama e o constanta in viata ta, tu stii prea bine ca va fi acolo ori de cate ori ai nevoie si nu te pregatesti niciodata asa cum ar trebui pentru momentul in care nu o sa mai fie. Exact asa este si cu viata. Sunt momente in care ramai fara ea, conotativ vorbind. Momente in care toata perceptia si viziunea ta nu mai sunt deloc clare si habar nu ai unde esti si cum poti sa ajungi intr-un loc senin. Si nu esti pregatit. Recunoaste ca nu.  
Nu mai intelegi nimic si nu pentru ca nu vrei, ci pentru ca ai inteles prea mult.


Si cam asta e teoria mea din seara asta. Scurt si la obiect.